Suntem frati sau nu mai suntem???

Azi doar imaginile iau cuvantul.....sa vedem, suntem sau nu mai suntem???

El...

Ea...

El...

Ea...

El...

Ea...

Timpul, bata-l vina....

Timpul....aud in jur ca trece repede si nu simt asta mereu, simt ca trece cu folos, aud ca e dusman si vad oameni uitandu-se mereu la ceas si depinzand de el..m-am desprins de asta de multa vreme. Cu cat te uiti mai mult, cu atat e mai agasant, cu cat vrei sa ajungi mai repede, cu atat vei intarzia mai mult....Dar nu despre filozofie e vorba aici, ci despre Stefan, ochii mei albastri ca marea....pentru el timpul este cel mai de neinteles concept, iar pentru mine cel mai greu de explicat...Sa vedem....Mami, cand mergem sa cumparam..(te miri ce..)? Maine, mami...Adica azi? Nu, maine, mami...Dupa ce trezesti si mergi la gradinita, te intorci de acolo si mergem la magazin.. Adica dupa ce ma trezesc la gradinita? Adica atunci cand vine tati sa ma ia? Da,mami, dupa ce te ia tati si vii acasa, mergem....Adica acum? Nu,maine.....Maine, dupa ce mananc? Da(mmm, intru pe teren minat)....Cand mananc maine?
...Tati, cand e joi?(isi intinde palma si numara)..unu, doi, trei....adica aici si pune mana pe degetul mijlociu...Da, tati.....Adica maine e joi? Nu, maine e miercuri..poimaine e joi? Cand e poimaine? Dupa maine.....Adica azi?....Nu, tati, adica in alta zi decat  azi si maine....Pauza.....Tati, dar cand e azi si maine, adica poimaine???? Tati cedeaza.....
Mami, cand se face Violeta mare si merge la gradi? Evit raspunsul peste nu stiu cati ani ca e periculos,intru  intr-un cerc vicios....Mai dureaza, mami, trebuie sa asteptam..Dar cand se face mare? MAINE?(el cauta tot explicatiile de care are nevoie) Nu maine, peste trei ani, cand o sa mergi tu la scoala...Da? Adica maine? Mami iar a dat gres, dar nu cedeaza...
Mami, cand incepe desenul cu vrajitoarea cap de lemn? Sambata , mami, pe 26 octombrie....Mami, sambata, adica acum sau cand se face Violeta mare??????????????

ANYBODY HELP ME?!?!?!?!?!?!?!?!?!??!
:)

Furtuna cu ananas..

Nu-i titlul vreunei prajituri, sunt doar gandurile mele si starea mea actuala....E o toamna atat de frumoasa afara, dar inauntru a plouat mocnit, a fost furtuna si speram ca incepe sa rasara soarele..au fost bolnavi ei doi, Tatanu a ajuns la ceea ce nu-mi doream, la antibiotic, la nopti nedormite, la tuse rea, la cate si mai cate....Tati a fost mai bine si, oricum el e tati, rezista la orice....S-a intamplat si ce nu mi-am dorit sa se intample....sa ia viroza nuanta violet.....si mi-a atins floarea, rau de tot, cu plans mult, cu ochisori lipiti, cu gemete si nopti nedormite..intr-una din ele a dormit in brate la mine, cu mine in picioare in mare parte a timpului, era singurul  mod in care putea respira..si mirosea peste tot a boala, desi tineam ferestrele larg deschise ziua...Dar azi e o zi speciala, altfel decat ultimele, Tatanu e la gradi, cu ceva lacrimi in ochi de dimineata si cu plansul in gat ca lui o sa-i fie dor rau de mami cat o sa fie la gradi, Violeta  a ras mult azi si asteptam asta cu sufletul la gura, caci in ultimele doua zile nici glas nu a avut, nici putere sa tina ochii deschisi   si atunci m-am gandit sa fac o prajitura cu ananas, sa-mi ocup timpul pana se intoarce el si pana se trezeste ea...si a iesit un deliciu si parca a mai alungat stropii de ploaie. Rade soarele de dupa norisori, asteptam sa lumineze toata casa.

P.S: Ma gandesc din ce in ce mai des sa schimb numele blogului, mocneste ideea....

Nasterea ei...nuanta violet cu ochi albastri...

Da, inca doi ochi albastri, altii decat cei care au dat nastere mazgalelilor mele dragi si blogului care-mi tine treaza constiinta si nevoia de a fi eu cu mine, uneori pret de minute sau de ore. Alti ochi ghidusi care rad la orice atingere si care-mi tin treaza amintirea despre mirosul de crestet de copil....Se poarta violet in viata noastra si parca -i cea mai frumoasa culoare ...
Si ea, ca si el, a aparut lin si calm , asa  cum ea a hotarat sa se intample,intr-o zi mare, cand taticul ei o astepta cu sufletul la gura....Nici cea mai programata cezariana din lume nu ar fi facut minunea asta...nici oxitocina, nici calciul intravenos, nici planurile de acasa, nici cele din targ, doar ea a hotarat ca e momentul..iar eu am fost acolo sa-i raspund.O prima mana de ajutor la nevoie. Si amandoua am facut o minune, care e vie si acum in mintea mea, imaginea ei langa fata mea dupa nastere este cea mai frumoasa fotografie a sufletului meu...fotografia asta nu se va pierde niciodata , are locul ei langa cea a lui Stefan care a stat pe pieptul meu...Linistea pe care am auzit-o cand ne-am atins e muzica pentru mine, e o melodie din acelea pe care le asculti si peste ani la fel de emotionat.
Dincolo de poveste, e si umor...
Luni, 15 iulie...continua discutiile intre mine si sot despre cum o sa nasc/nu o sa nasc maine...maine era o zi mare, era ziua lui si pe 16 iulie trebuia sa se nasca fetita..asa isi dorea. Eu, nu si nu, nu facem planuri, nu asteptam nimic, nu neaparat, poate ca ar fi mai bine/mai frumos sa aveti zile de nastere diferite. El, nu si nu, ai sa vezi ca maine nasti...Pfffffff. Dam sa mergem la cumparaturi sa se aprovizioneze mamuca cu de toate pentru maine, sa faca tort si tagliatele cu peste si inca un fel de paste si poate o prajitura cu crema de mascarpone cum ii place lui...dar cand colo, cica eu sa nu merg ca maine nasc....A inceput leoaica sa raga ca in jungla ca ea merge si coama leului s-a lipit putin de cap si a cedat. Si da-i si cumpara si da-i si ia si ajungi acasa si fa tort si pregateste pentru maine, fa planuri cum pregatesti aia si ailalta, stai cu Stefan, nani, nani, povesti; intr-un final ajung si eu la orizontala si cad intr-un somn adanc pana la ora 5:00...Ma ridic si nu apuc sa respir, ca aud: Ce-i? Mergem? Era vocea leului care dormise iepureste, probabil cu cheile de la masina sub perna..just in case..OFFFFFFFFF, potoleste-te, eu de colo, doar ma misc putin....Bietul de el stia ce patise prima data si nu mai avea incredere...dar eu stiam ca nu-mi doresc nimic mai mult decat sa fie ca prima data. Si ma asez la loc si mai trece o ora, ma ridic din nou , ies din camera, leul dormea adanc, doar ca de data asta trebuia sa mergem...eram atat de fericita incat nu stiam cum sa-i spun, stiam ca asta vrea si acum stiam si eu ca asta o sa se intample. Am intrat in camera si i-am soptit ca o sa fie cum vrea el, iar mirarea din ochii lui era asisderea uneia din ochii unui copil senin, acum nu mai era leu, era el...
Si ne-am aranjat si am plecat si am ajuns si cand medicul de garda mi-a spus sa merg la salon ca e inceput de travaliu si mai dureaza, ma gandeam..Hello, cum adica mai dureaza, adica o juma de ora, o ora , nu?? Adica dureaza putin, nu? Adica va arat eu voua cum nasc eu, cum sa mai dureze? Din acel moment totul a fost atat de real si de constientizat, incat lucrurile chiar s-au intamplat rapid, extrem de rapid. Nu pot sa nu compar momentul lui cu momentul ei, a doua oara a fost mai rapid si mai usor, dar mai intens si mult mai real, I WAS THERE si fizic , dar si cu mintea. Asistentele l-au chemat si pe el sa stea langa mine in timpul travaliului, lucru pe care nu l-am cerut si pe care nu mi l-am dorit niciodata in mod expres, linistea copilului cand a fost pus langa fata mea, doctorita care mi-a luat capul in palme, m-a pupat pe frunte si mi-a soptit ceva frumos la ureche, tot firescul intregului proces, mi-au dat aripi si am zburat sus sus sus pret de ore intregi. Si dupa, totul a fost doar despre noi doua, apropiere, atingeri, liniste..Am refuzat sa-mi fie luata noaptea pe motiv ca ar trebui sa ma odihnesc...o sa ma odihnesc, am timp, peste ani o sa ma tot odihnesc. Si am tinut-o langa mine in pat si intrau asistentele si-mi spuneau ca nu fac bine ce fac, dar nu-mi pasa...si fetele din salon isi luasera bebelusii in pat si, cumva, eu eram "vinovata" pentru asta, dar nu-mi pasa; si au fost doua-trei nopti grele,albe albe ca o coala de hartie, dar nu-mi pasa; am refuzat sticluta magica cu lapte praf si am tinut-o langa sanul meu mereu si ne hranim in continuare asa si cred ca asta e magie. Incununarea acestei experiente a fost cand Stefan a venit la spital si a pupat-o pe frunte si mi-a spus: Mami, ce mica e!!!! Si de atunci tot asta face, sta langa ea, se minuneaza, o pupa, iar ea este o oaza de fericire cand il vede.
Au trecut 3 luni de atunci , dar totul este atat de real inca in mintea mea si deja mi-e dor....