2013...dormeam dusa după o porție zdravănă de plâns ca nu mă lăsau sa merg la Lidl sa aleg pastele, făcusem tort de ciocolata, au zis ca a fost grozav, așteptam oaspeți. ..eram pi val...dimineața aceea fără cafea a fost singura acceptata și trăită intens...fără cafea....ora 9...tipa din toți rărunchii și asistenta sefa mă avertiza ca o sa am de furca mult cu ea, ca o sa-mi facă zilele amare...Am ignorat-o zâmbind și mi-am văzut de ale mele. ..a ieșit din mine, dar nu ne-am despărțit niciodată mai mult de câteva ore...sta pe mine și toarce și acum ca și atunci, ne întreabă pe fiecare dacă suntem supărați și de ce, e cel mai bun pansament pentru lacrimile lui Stefan atunci când se duce la el și îi spune...lasă că trece, nu mai fi supărat, nu mai plânge. .asta pe 1 an și 11 luni....2013...mă întorc în timp ...pe patul de spital. .stăteam amândouă lipite, sugea, ne cunoșteam, ne adulmecam, ne respiram una alteia suflul , iar eu muream de drag...2015....acasă, stăm lipite, suge, ne cunoaștem de o viață, ne adulmecam în fiecare dimineață, respiram parcă în același ritm..eu am murit de drag.
Parcă o nasc iar, e aceeași emoție intr-un timp diferit, nimic nu s-a schimbat, doar ca vorbește și iubește și ea intr-un ritm alert...nu vrea și nu poate fără S...îi despărțim rar și sunt schiloditi în momentele alea...uita, își reamintesc, plâng, urla, își țipă durerea și uita iar...
O sa mor iar de drag dimineață la 9:00...iar profu lui meu preferat o sa îi dau din nou cadoul pe care și l-a dorit...dorm toți, fiecare în patul lui, am trecut sa le simt respirația. .mă duc sa mă cuibăresc undeva sa-mi retrăiesc momentul....l-as surprinde intr-o fotografie, încă aștept...O sa-l încui bine sa nu mi-l ia anii...
