duminică, 15 decembrie 2013

Eu sunt eroina mea insami

    Cum lucrurile s-au mai asezat la noi, doar s-au asezat, veselia inca nu si-a gasit drumul inapoi pe Ciocarliei nr. 18, daca ieri intr-un moment tantrum de mare exceptiune, am crezut ca sunt o eroina, ca sunt o Ecaterina Teodoroiu mai inalta si mai tapana, azi m-am transformat in Margaret Thatcher revenita printre noi....Ieri a fost din nou cu galagie, cu mamzela mov care se trezea din 10 in 10 minute sa mai rada putin la noi si sa mai roada barele patutului in care doarme, cu juniorul cel viteaz care se lupta cu motanii prin casa, care umbla descult pe gresie pentru ca el este vrajitorul verde, care vrea couscous cu ou, dar nu mai vrea couscous, ci doar ou, apoi doar couscous fara ou, caruia ii este foame in permanenta, dar nu vrea niciodata sa manace ce ii dai sa manance, cu seniorul casei care ne-a aprovizionat camara ca in fiecare sambata, dupa care s-a gandit el mai bine ca nu mai avem nevoie de calculator in casa si l-a bulit nitel, apoi a mesterit din nou la el o zi si o noapte.....deci o zi obisnuita...in care, la pranz, cei doi copii maraiti care pe unde sa doarma..oriunde , dragii mei, oriunde....pai, oriunde, oriunde, dar cu mama sa fie...dar mama-i numa' una, ma gandeam....cum facem, cum rezolvam situatiunea...unu vroia in patul de jos, nu in ala de sus, apoi doar in ala de sus, cealalta vroia in brate, dar doar cu fata la el si se gatuia si se-nvartea si se zvarcolea...si am gasit solutia...amandoi in camera copiilor, unu in patul in care vrea el, cealalta in meitai, la mine in brate, unuia ii spuneam povestea lui Bambi, celeilalte ii dadeam sa manance; cum inchidea unu' ochii, ii facea celalalt mari, ba greseam povestea, ba se termina laptele....s-a terminat povestea, no 1 era cu ochii mici, no 2 ma ingana sa mai bolborosesc ceva...si mi-am amintit de scoala generala si de pasul strengarului la ora de educatie fizica, mai tineti minte...asta faceam, pe diagonala camerei pe ritmuri de dumtirirum tiririrum pam pum....am dat din ras in ras, in sughit, in tirirum pam pum, in Mos Craciun cu plete dalbe, Domn Domn sa-naltam....sa dormim, ma gandeam, n-ar fi mai bine???   No 1 respira greu si adormise bustean, am dat "sonorul" mai incet, nu ma puteam furisa din camera sa zburd pe hol in pasul strengarului, ca scartie usa si stric tot....Si tirirum pam pum inca vreo 10 minute si se inchid si cei mai fragezi ochi albastri ai familiei....Nici nu mai respiram, eram un Cristian Gog, un maestru al hipnozei care nu mai clipea, cea mai mica greseala strica toate realizarile din ziua respectiva, iar daca in momentul ala nu ma duceam sa "shu shu"un picut, mare rusinica era...S-a rezolvat cumva si venit ziua de azi, cand Margaret Thatcher a facut sos de usturoi cu iaurt si sos de mustar cu rodii pentru peste cu mana dreapta, in timp ce copilul era agatat in mei tai, iar genunchiul stang deschidea frigiderul sa scoata patrunjelul....A fost delicios, am mancat cu ghionturi, evident, intre timp multi s-au mai trezit si si-au dorit sa adoarma din nou, dar a fost bun, a meritat efortul....
   Sunt eroina mea azi si ruina altora...sunt si Scarlett O'Harra, asa ca "tommorow is another day.."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu